Vestea uriașă pentru Dacia: motorul care bagă spaima chiar și în BMW

de: Andrei Simion
13 10. 2020

Dacia are un mare avantaj și anume faptul că multe din tehnologiile dezvoltate de Renault ajung, mai devreme sau mai târziu, și pe modelele produse de constructorul autohton.

Dacia preia din tehnologiile Renault și asta s-a văzut și odată cu lansarea celor trei noi modele – practic, a treia generație de Logan, Sandero și Stepway. Ele vor fi construite pe platforma pe care se face și Clio, iar asta se vede din liniile de design, mult mai bine adaptate vremurilor.

Ei bine, între timp, Renault ar pregăti un nou motor turbo cu trei cilindri, de 1,2 litri, care dezvoltă până la 170 de cai putere. Informația n-a fost deocamdată confirmată de francezi, dar dacă se va dovedi adevărată, atunci acest motor ar putea fi adus și pe modele Dacia.

Ceea ce ar însemna un mare upgrade – dacă stai să te gândești că motorizarea de pe cele trei noi modele e motorul în trei cilindri, 1.0 litri, care nu sare mai mult de 90 de cai putere.

Vestea uriașă care ar putea face din Dacia o super-mașină

Cel mai probabil, scriu francezii de la publicația L’Argus, noul motor va debuta pe viitoarea generație Kadjar, model ce va apărea pe piață în 2022. De asemenea, acest motor respectă normele de poluare Euro 7, care vor fi introduse în Europa începând din anul 2025. Francezii, așadar, vor să țină pasul.

Presa franceză scrie că noul motor de la Renault e turbo pe benzină TCe, are capacitatea de 1.2 litri și e derivat din actualul motor TCe de un litru. Noua unitate va avea rolul să îmbunătățească eficiența, iar utilizarea unei capacități mai mari comparativ cu unitatea de un litru va permite introducerea ciclului Atkinson.

Înseamnă o reducere a consumului de carburant. Noul motor va fi dezvoltat special pentru electrificare și va debuta într-o versiune hibridă E-Tech de aproximativ 170 de cai putere pe viitoarea generație Kadjar.

Cum spuneam, trebuie să privești cu atenție noile tehnologii cu care vine Renault pentru că ele se pot regăsi, în viitor, și pe viitoarele modele Dacia. Iar dacă acest nou motor ajunge și la Mioveni, atunci ar fi ceva. Pentru că, în prezent, n-ai auzit de vreun model Dacia care să dezvolte 170 de cai putere (cel TCe 1,3 turbo benzină de la Duster se duce doar în 150 CP).